top of page

Pall-Ex a celebrat inaugurarea oficială a noului terminal de cross-dock de la București



În data de 13 iulie 2017, Pall-Ex a inaugurat noul terminal de cross-dock de la București.

Facilitățile oferite de noua locație sunt de o remarcabilă importanță deoarece ajută rețeaua să își crească viteza operațiunilor și capacitatea de transbordare. Designul noului Hub a fost proiectat pornind de la experiența anilor de operare și a fost realizat pentru a asigura eficiență maximă. Dacă până în prezent s-a lucrat cu un număr de 5 echipamente - stivuitoare tip TFG 316 Jungheinrich și un număr mediu zilnic de 650 de paleți, odată cu deschiderea Hubului de Sud, capacitatea de transbordare poate crește cu ușurință la 1.000 de paleți zilnic, în timp ce se pot încărca și descărca simultan 16 camioane.


Depozitul are 2.100 mp la care se adaugă încă o suprafață de 1500 mp, sub copertină. Aici se pot transborda cu usurință volume adiționale de marfă.


De-a lungul celor cinci ani, compania a crescut, s-a dezvoltat, intrând foarte repede în liga marilor jucători pe piața serviciilor de transport expres de mărfuri paletizate. Și-a câștigat un renume în acest domeniu, atât la nivelul țării cât și în afara granițelor sale, iar calitatea este primordială pentru Pall-Ex România. În acest context, fiecare serviciu oferit clienților trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde.


Pall-Ex România este rețeaua lider pe piața de transport expres de marfă paletizată, ce asigură o distribuție de 100% la nivel național, în regim premium (24h) și standard (48h). Numară 34 de membri și deține cea mai întinsă rețea de depozite, fiind prezentă în 34 de locații din întreaga țară. Prin intermediul Rețelei, marfa transportată poate beneficia de asigurare de până la 15.000 de Euro pe palet, fără costuri suplimentare pentru client.


”Construcția noului terminal cross-dock a făcut parte din strategia de dezvoltare fiind un proiect major ce a fost finalizat cu succes. Atitudinea și toate proiectele noastre sunt orientate strategic către a oferi clienților o experiență îmbunătățită a soluțiilor Pall-Ex și un last mile experience. Planul de investiții continuă, avem în vedere deschiderea de alte două noi huburi, în timp ce operațional, focusul este pe menținerea calității și creșterea notorietății brandului, introducerea de servicii noi pentru retaileri și producători. Deasemena, Pall-Ex susține inovația și digitalizarea, prin introducerea unor softuri care permit o vizibilitate crescută a etapelor din serviciul oferit și a partidelor de marfă. Acestea sunt motive relevante pentru care beneficiem de aprecierile pozitive ale partenerilor și ale pieței.

Pall-Ex mizează în viitor pe o creștere stabilă, extinderea suprafeței de depozitare, mărirea portofoliului de clienți și investiții în programe de perfecționare ale angajaților”.


Danor Ionescu CEO Pall-Ex

コメント


bottom of page